• Startup Nation 2025: Ghid complet

    Startup Nation 2025: Ghid complet

    Se dă startul la înscrieri pentru Ediția StartUp Nation 2024-2025! Oficial, pe 15 aprilie 2025, tinerii care vor să înceapă o afacere pot să aplice pentru fondurile nerambursabile din programul StartUp Nation.

    Ce este StartUp Nation?

    Start-up Nation este un program destinat antreprenorilor, care are rolul de a încuraja și de a stimula înființarea și dezvoltarea firmelor mici si mijlocii.

    Obiectivele StartUp Nation

    • stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii
    • crearea de noi locuri de muncă
    • inserția pe piața muncii a persoanelor defavorizate, șomerilor și absolvenților
    • creșterea investițiilor în tehnologii noi inovative

    Cât primești prin StartUp Nation?

    Bugetul total al programului este de aproximativ 450 milioane EUR, din care 80% provin din fonduri europene și 20% din bugetul de stat, pe care Guvernul îi va aloca astfel:

    • 300 de milioane de euro, pentru  tinerii sub 30 de ani
    • și 150 de milioane de euro, pentru cei cu vârste între 30 şi 35 de ani, precum și pentru unele categorii de persoane care au peste 35 de ani, cum ar fi șomerii, deținuții eliberați, persoanele cu dizabilități și persoanele de etnie romă.

    Cât primește o firmă prin SUN? Finanțarea maximă pe care o poți primi este de 250.000 lei/beneficiar, adică aproximativ 50.000 de euro. 

    Atenție: Este nevoie de contribuție beneficiar: minim 10%, dar pentru un punctaj mai mare recomandarea este să fie un aport de 20-30%. Procentul de cofinanțare poate fi adus în mai multe tranșe.

    Cine poate să beneficieze de StartUp Nation 2025?

    La StartUp Nation se pot înscrie doar tinerii cu vârsta între 18-35 de ani (35 de ani neîmpliniți la momentul înscrierii). 

    Cine?

    Astfel, beneficiarii eligibili sunt:

    1. În pilonul I: tinerii cu vârsta între 18-30 de ani (30 de ani neîmpliniți la momentul înscrierii).
    2. În pilonul II:
      1. tinerii cu vârsta între 30-35 de ani (35 de ani neîmpliniți la momentul înscrierii)
      2. și persoanele din categorii defavorizate (șomeri, studenți proaspăt absolvenți, persoane cu handicap, persoane cu domiciliul în mediul rural etc.). 

    Atenție:

    1. Pentru Pilonul II nu sunt alocate fonduri pentru București-Ilfov!
    2. Pentru persoanele din diaspora care vor să înființeze o afacere în România, nu există limită de vârstă. Contactează un consultant MBV pentru mai multe detalii în acest sens.

    Cum?

    Pentru a te înscrie în program trebuie să îndeplinești condițiile:

    1. ai absolvit cursul de antreprenoriat
    2. nu deții pachet majoritar în alte firme la momentul semnării acordului de finanțare
    3. înființezi firma după absolvirea cursului de antreprenoriat

    Cum se desfășoară SUN 2025?

    Programul se va desfășura conform unui calendar orientativ publicat de Minister. Astfel, datele importante sunt următoarele:

    1. 15 aprilie – Înscrieri la cursuri: trebuie să te înscrii la cursurile de educație antreprenorială, desfășurate de furnizori autorizați de Minister  
    2. 1 iunie – Aplicație pentru finanțare: se pot înființa firmele și se pot transmite cererile de finanțare în platformă
    3. Octombrie – Noiembrie: selecția firmelor eligibile și semnarea contractelor.

    Ce poți să cumperi cu cei 50.000 de euro?

    • maxim 10.000 lei pentru consultanță în accesarea fondurilor
    • echipamente tehnologice, cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale
    • achiziționarea de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț
    • serviciile de contabilitate
    • cheltuielile aferente chiriilor pentru spații de lucru, spații de producție sau spații pentru prestări servicii și comerț
    • pachet digitalizare (site de prezentare, promovare și marketing)
    • salariile, utilitățile (energie electrică, apă, gaze, salubritate, abonament telefon și internet)
    • mijloace de transport, autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcațiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială
    • mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și materiale etc.

    Noutate 2025: TVA-ul este considerată cheltuială eligibilă!

    Ce afaceri poți începe cu StartUp Nation 2025?

    1. Servicii de marketing digital – necesită investiții minime în software și echipamente. Mai mult, costurile cu echipamentele sunt eligibile în program, astfel încât costurile tale pot fi aproape zero
    2. Atelier de personalizare produse – achiziția de materiale și echipamente simple reprezintă cheltuieli eligibile în program
    3. Club de tehnologie pentru copii – implică costuri reduse, deoarece se axează pe utilizarea resurselor existente și pe colaborări cu școli sau comunități locale. Prin StartUp Nation poți achita inclusiv salariile angajaților
    4. Cofetărie/ Plăcintărie/ Patiserie etc. – poate necesita o investiție moderată în echipamentele necesare (cuptor, malaxor), dar poate aduce profituri semnificative datorită cererii constante. În plus, echipamentele sunt cheltuieli eligibile.
    5. Servicii de curățenie ecologică – este nevoie doar de echipamente de bază și produse prietenoase cu mediul, toate acestea fiind cheltuieli 100% eligibile
    6. Atelier de Croitorie – poate fi demarată cu un capital inițial mic, axându-se pe achiziția de mașini de cusut și materiale textile, care pot fi cumpărate prin StartUp Nation
    7. E-commerce – necesită o investiție minimă în platforme e-commerce și marketing digital (vezi pachetul de digitalizare 100% eligibil)
    8. Consultanță în Design Interior  – se axează pe expertiza personală și pe portofoliul creativ.
    9. Agenție PR & marketing – poate fi demarată cu un capital inițial mic, axându-se pe achiziția de echipamente, licențe și software, care pot fi cumpărate prin StartUp Nation
    10. Salon Beauty – toate echipamentele pot fi achiziționate prin program
    11. Cursuri de dans/balet pentru copii – costul chiriei, dar și echipamente necesare sunt eligibile prin SUN 2025
    12. Sală fitness – toate echipamentele, dar și costurile de promovare sunt eligibile etc.

    De reținut!

    Pentru a beneficia de fonduri nerambursabile trebuie să îndeplinești cumulativ toate condițiile descrise în respectivul proiect. Cu ajutorul unui consultant, vei putea fi îndrumat în privința acestor aspecte și vei avea mai multă claritate în procesul de accesare a fondurilor nerambursabile.

  • Cum îți poți crește șansele de a primi finanțare într-un program cu concurență mare?

    Cum îți poți crește șansele de a primi finanțare într-un program cu concurență mare?

    Vrei să accesezi fonduri nerambursabile prin StartUp Nation sau un alt program? Află din acest articol cum îți poți crește șansele de a primi finanțare.

    Cunoașterea criteriilor de eligibilitate

    Înainte de a aplica este esențial să studiezi Ghidul Solicitantului. Asigură-te că înțelegi toate cerințele și condițiile de eligibilitate, inclusiv activitățile acceptate și cheltuielile eligibile. Verifică atent dacă firma ta desfășoară activitate pe un cod CAEN eligibil, iar dacă ne referim la o firmă nou înființată (cum este în cazul StartUp Nation), alege un CAEN eligibil pentru finanțare.

    Atenție: Pentru a aplica la Startup Nation nu trebuie să ai un pachet majoritar de acțiuni în altă firmă, iar firma pentru care aplici trebuie înființată după finalizarea cursurilor antreprenoriale. 

    Planificarea detaliată

    Pentru a stabili ce program de finanțare este potrivit pentru tine ai nevoie de un plan de afaceri solid. Un plan bine structurat, care să evidențieze obiectivele, strategia de implementare și impactul economic te poate ajuta să atragi un punctaj suplimentar.

    Spre exemplu, dacă ai până în 35 de ani îți poți înființa prima afacere cu fornduri 100% nerambursabile prin StartUp Nation.

    Structura bugetului

    Mare atenție la structura bugetului din program. În primul rând, trebuie să știi că este necesar un aport propriu care de cele mai multe ori este undeva la 10%, dar pentru anumite programe este recomandat să aduci o cofinanțare mai mare, de 20-30% pentru un punctaj suplimentar. 

    Încadrarea cheltuielilor

    Mare atenție la cheltuielile eligibile. În primul rând, nu toate cheltuielile necesare unei investiții sunt eligibile (acoperite de program). O parte din costuri trebuie acoperite din fonduri proprii. De asemenea, unele dintre cheltuielile eligibile au limită maximă admisă pentru finanțare. Asigură-te că dispui de bani suplimentari pentru restul de cheltuieli, sau planifică-ți cheltuielile și optimizează astfel încât să fie cât mai multe eligibile.

    Crearea locurilor de muncă

    Una dintre cerințele frecvent întâlnite în programele de fonduri este asumarea responsabilității pentru crearea și menținerea de locuri de muncă. Asigură-te că dispui de banii necesari pentru a acoperi aceste cheltuieli. În caz contrar, ți se poate retrage finanțarea.

    Respectarea procedurilor administrative

    Pentru a evita costuri suplimentare, riscul de ți se respinge finanțarea sau de a ți se retrage finanțarea aprobată, este esențial să respecți toate reglementările legate de achizițiile din program și de asemenea, să fii atent la toți indicatorii pe care ți i-ai asumat în proiect (exemplu: numărul de locuri de muncă create sau cifra de afaceri preconizată etc.).

    Timing-ul aplicației

    Fiecare program de finanțare are un timing foarte bine riguros. Asigură-te că aplici cât mai devreme posibil în cadrul sesiunilor deschise, deoarece unele programe pot avea un număr limitat de fonduri disponibile, altele pot funcționa pe principiul “primul sosit, primul servit”. În plus, asigură-te că respecți fiecare etapă și termen din programul de finanțare, chiar și după aprobare.

    Spre exemplu, pentru programul Startup Nation prima etapă este înscrierea la cursurile de educație antreprenorială, obligatorii pentru a putea aplica. Nu rata calendarul SUN pentru a te asigura că ai șanse reale pentru cei 50.000 de euro.

    Și un ultim sfat dar extrem de important – consultanță specializată

    Deși lăsat la final, acesta ar trebui să fie primul pas pentru accesarea de fonduri nerambursabile. Un consultant cu experiență, bine pregătit îți poate oferi îndrumări valoroase în redactarea proiectului și te poate ajuta să eviți capcanele.

    Și acum, pentru că ai stat până la final, îți dau și un pont:

    Dacă nu ești încă hotărât, sau încă nu te încadrezi la un program, poți să îți iei abonamenul Fonduri 500 (al cărui cost este 100% recuperabil din proiectul de finanțare la care aplici). Astfel, consultanții MBV vor monitoriza în locul tău programele de care ești interesat, îți vor calcula punctajul și te vor înscrie în program. 

    Fii în topul antreprenorilor cu fondurile nerambursabile!

  • StartUp Nation 2024: Oportunități și Provocări pentru Antreprenori

    StartUp Nation 2024: Oportunități și Provocări pentru Antreprenori

    Ediția StartUp Nation 2024 vine cu ceva noutăți față de edițiile trecute, așa că poate fi văzut ca o oportunitate și provocare deopotrivă pentru antreprenori. Despre oportunitățile pe care acest program le aduce pentru antreprenorii din România, procedura de implementare și grila de punctaj propuse de Ministerul Economiei, dar și ce alte aspecte trebuie să ia în considerare cei care vizează această finanțare, am discutat cu Mădălina Vlad, CEO MBV Grup, Expert Contabil și Consultant Fonduri Nerambursabile..

    StartUp Nation în cifre

    Ce înseamnă pe scurt StartUp Nation în cifre?

    Mădălina Vlad: Bugetul total al programului este de aproximativ 450 milioane EUR, din care 80% provin din fonduri europene și 20% din bugetul de stat, pe care Guvernul îi va aloca astfel:

    • 300 de milioane de euro, pentru  tinerii sub 30 de ani
    • și 150 de milioane de euro, pentru cei cu vârste între 30 şi 35 de ani, precum și pentru unele categorii de persoane care au peste 35 de ani, cum ar fi șomerii, deținuții eliberați, persoanele cu dizabilități și persoanele de etnie romă.

    În plus, finanțările obținute prin acest program pot fi de maxim 250.000 lei/IMM, ceea ce înseamnă maxim 5.250 de întreprinderi beneficiare, care ar putea angaja 10.500 de şomeri. 

    StartUp Nation – mod de desfășurare

    Cum se va desfășura StartUp Nation, ediția 2024?

    Mădălina Vlad: O noutate față de edițiile anterioare este aceea că programul se desfășoară în trei etape distincte:

    1. Prima etapă o reprezintă selecția formatorilor. Formatorii de cursuri de pregătire antreprenorială, adică firmele acreditate care oferă aceste cursuri, se pot înscrie în platformă, în perioada 19 septembrie 2024, ora 10.00 – 30 septembrie 2024, ora 20.00. Ulterior, se va face o selecție a acestora, din care tinerii vor putea alege pentru a se înscrie ulterior la cursurile de 40 de ore.
    2. A doua etapă o reprezintă efectuarea cursurilor de pregătire. Persoanele fizice care îndeplinesc condițiile de eligibilitate se vor putea înscrie pentru a participa la cursuri de pregătire antreprenorială.
    3. A treia etapă, și cea finală, premergătoare procedurii de acordare a finanțării, este dată de înființarea firmelor. Absolvenții certificați ai cursurilor pot înființa firme și pot solicita finanțare de până la 250.000 lei per firmă.

    Cum aplici pentru StartUp Nation 2024?

    Mădălina Vlad: Față de anii trecuți lucrurile s-au schimbat, așa că pentru a putea aplica trebuie să:

    • urmezi un curs pentru Competențe Antreprenoriale (furnizorul trebuie să fie dintre cei înscriși în platformă)
    • să îți faci un plan de afaceri (la finalul cursului)
    • să îți deschizi o firmă, cu un cod CAEN eligibil în cadrul Programului 
    • ulterior, trebuie să creezi 2 locuri noi de muncă după aprobarea Proiectului Start Up Nation

    De reținut!

    NU poți aplica pentru fondurile nerambursabile disponibile prin StartUp Nation 2024 decât cu o singură firmă!

    În plus, proiectul-pilot de procedură StartUp Nation 2024 menționează că absolvenții modulelor de formare antreprenorială din a doua etapă vor putea solicita finanțare prin intermediul societăților nou-înființate în urma participării la curs. 

    Mai mult, un viitor antreprenor eligibil în program poate să-și facă firma împreună cu un asociat minoritar cu experiență și să primească finanțare. Aici proiectul de procedură prevede că absolventul de curs StartUp Nation 2024 va trebui să aibă calitatea de reprezentant legal, acționar unic/acționar majoritar și administrator al afacerii nou înființate și sprijinite prin proiect. De asemenea, el reprezintă societatea, are rol executiv în întreprindere, fiind efectiv cel care asigură gestiunea afacerii, este responsabil de patrimoniul întreprinderii înființate, are responsabilitatea de a garanta întru totul desfășurarea legală a activității economice și realizarea obiectelor de activitate.

    Cine poate să beneficieze de StartUp Nation 2024?

    Mădălina Vlad: În primul rând, vorbim EXCLUSIV despre tineri, cei sub 35 de ani, care pot să aplice și să primească finanțarea de până la 50.000 de euro. 

    Ce informații mai sunt relevante despre StartUp Nation 2024?

    Mădălina Vlad: Prin proiectul pilot s-a propus o grilă de punctaj care favorizează proiectele cu cofinanțare proprie de cel puțin 20% din investiție. Așadar, deși aportul propriu minim este de 10% din valoarea investiției, recomand un aport de 20-30% pentru șanse reale. 

    Atenție: Este importantă această grilă deoarece prin program se vor finanța planurile de afaceri (care vor fi depuse prin formulare online) în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute. 

    În plus, proiectul pilot de procedură prevede o listă de tipuri de cheltuieli eligibile din ajutorul nerambursabil. Un alt element de noutate este faptul că TVA va fi considerată cheltuială eligibilă în program. Sistemele de minare/stocare pentru criptomonede NU se finanțează. 

    Ce mai poți să acoperi din acești bani?

    • maxim 10.000 lei pentru consultanță în accesarea fondurilor 
    • echipamente tehnologice, cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale
    • achiziționarea de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț
    • mijloace de transport, autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcațiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepția tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările și completările ulterioare
    • achiziționarea de mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și materiale, conform grupei nr. 3 din HG 2139/2004;
    • salariile, utilitățile (energie electrică, apă, gaze, salubritate, abonament telefon și internet)
    • serviciile de contabilitate 
    • cheltuielile aferente chiriilor pentru spații de lucru, spații de producție sau spații pentru prestări servicii și comerț
    • pachet digitalizare 
    • cursuri de dezvoltare a abilităților antreprenoriale desfășurate în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene – pentru asociatul/ acționarul/ administratorul/ angajații societății aplicante, în valoare eligibilă de maximum 5.000 lei/persoană

    Concluzie pentru tinerii care vor să aplice la StartUp Nation 2024

    Mădălina Vlad: Startup Nation 2024 oferă oportunități semnificative pentru antreprenorii români, dar și provocări pe măsură. Este esențial ca viitorii antreprenori să fie bine informați și pregătiți pentru a naviga prin procedurile complexe ale programului. Pentru a beneficia de cei 50.000 de euro rămâi alături de noi pentru noi informații și desigur, pentru ajutor specializat în accesarea fondurilor.